Samsung SF310 – Portabilul la Feminin sau Creatura de Fildes

Felul nostru de a fi, personalitatea noastra, se reflecta in tot ceea ce gandim sau ce facem. Cum traim, cum vorbim, cum ne imbracam, cum ne purtam, cum suntem… Avem principiile si convingerile noastre personale, suntem unici fiecare in felul sau. Ne place o anume culoare, ne sta mai bine cu o anumita nuanta de par, ne atrage o anumita masina, ne simtim bine pe o anumita muzica, vizionam cu placere numai anumite filme. O lume diversa cu gusturi diverse. Am generalizat pana acum. Dar, in particular, chiar si la alegerea unui laptop, gusturile si convingerile noastre personale au un cuvant important de spus. Daca nu arata asa cum ne-ar placea noua, daca nu ne completeaza prezenta, s-ar putea sa nu il alegem sau sa nu lucram cu placere pe el. Toti producatorii si-au dat seama ca aspectul are un rol foarte important si au inceput sa creeze portabile cat mai prietenoase, mai placute la vedere, diversificand oferta catre barbati, femei, gameri sau tineri.

Un astfel de portabil, cu un aspect deosebit si dedicat in special reprezentantelor sexului frumos este si modelul SF310 al celor de la Samsung. Importat de curand si la noi in tara, am avut placerea de a-l butona vreme de vreo doua saptamani. Cum am “comunicat” noi doi? M-am inteles eu, cu gratia mea nativa de barbos supraponderal cu un finut si inocent portabil, mult prea aratos pentru biroul meu plin de tot felul de cabluri, piese si hartii? Chiar daca nu i-am oferit acel birou stilat, dominat de curatenie si ordine perfecta, cum este cel al unei doamne sau domnisoare, zic eu ca ne-am inteles chiar foarte bine. Placerea a fost de partea mea…

Caracteristici Tehnice

Ecran: 13.3 inchi cu o rezolutie de 1366×768 pixeli

Procesor: Intel Core i5 la 2.53 Ghz

Memorie RAM: 4 GB

HDD: 320 GB

Sistem grafic: Optimus cu Nvidia GeForce 310M

Retea: Ethernet Gigabit, Wi-Fi N, Bluetooth

SO: Windows 7 Home Premium

Dimensiuni: 331 x 236 x 26.9 ~ 32.5 mm

Greutate: 2.06 Kg

Primele Impresii, Design

Cu siguranta ca aspectul sau va fi pe placul majoritatii doamnelor si domnisoarelor. In primul rand prin culoarea exterioara dominanta, asemanatoare celei a fildesului. Carcasa, la exterior, este in intregime vopsita crem (fildes), si pe capac si in zonele inferioare. Avem o culoare unitara, extrem de atragatoare vizual. Am remarcat faptul ca, desi capacul este finisat cu un plastic lucios, amprentele se disting mai greu pe el, datorita in primul rand culorii deschise care le “ascunde”. Si, ca sa nu fie prea mult crem, pe interiorul carcasei ne intampina un plastic lucios vopsit negru. Contrast total. In zona de reazem a palmelor intalnim chiar un aluminiu mat. Sincer, as fi dorit ca totul sa fie fildes….

Aspectul general este cel al unui echipament glamour, chic, cu forme unduitoare, linii curbe si fluide, cum nu am mai intalnit pana acum. Pe muchii este inconjurat cu o fina rama cromata care ii accentueaza aspectul sofisticat si elegant. Un echipament cu elemente deosebite, cu siguranta pe gustul femeilor, fiinte care sunt atente la orice detaliu, fie el cat de mic si poate neinsemnat pentru noi, barbatii.

Chiar daca este imbracat total in plastic, mi-a lasat impresia unui echipament solid, rezistent, care poate face cu succes fata la o utilizare intensa zi de zi la birou sau acasa. De asemenea, la dimensiunile si greutatea decente, poate fi purtat si manevrat relativ usor de catre o doamna sau domnisoara. Amintesc totusi ca greutatea lui este oarecum peste media categoriei, fiind mai greu cu aproape 200 de grame decat portabile cu acelasi ecran. Remarc  totusi ca, tot fata de echipamentele din aceeasi categorie, avem si o unitate optica la dispozitie. Un plus categoric.

Pe laterala stanga avem portul pentru alimentare, ethernetul, portul VGA, urmeaza un conector HDMI si doua USB-uri 2.0 ascunse sub un capacel in aceeasi nuanta crem, conectorii audio si slotul pentru carduri SD.

Pe laterala dreapta ne multumim cu inca un port USB dar si cu unitatea optica DVD-RW incorporata.

Functionare si Utilizare

Pentru majoritatea doamnelor sau domnisoarelor, configuratia sau aspectele tehnice  nu sunt subiectele de conversatie principale chiar si la alegerea unui laptop. Gresesc? Nu vreau sa par misogin sau cumva sa am vreo atitudine superioara. Doamnelor, domnisoarelor, corectati-ma daca gresesc. In schimb, cu siguranta, toate va doriti ca portabilul pe care il cumparati sa functioneze foarte bine, ireprosabil, in orice programel pe care l-ati utiliza. Powerpoainte, word-uri, excel-uri, messenger-uri, browsere, facebook-uri, toate acestea trebuie sa functioneze ireprosabil. Ca doar aveti si voi rabdarea voastra!

Ei, iubitelor, frumoaselor,   “The White Beauty” (cum ii spune Cristina) are o configuratie care va poate suporta orice “toana” digitala. In orice dispozitie ati fi, la munca sau acasa, aproape orice ati vrea sa faceti pe el, “Creatura de Fildes” va sta la dispozitie. La ce l-am folosit eu, 10 ore pe zi, a functionat foarte bine, fara blocari, lag-uri sau alte neajunsuri. E clar, am mai spus-o si o sa o mai spun: si Windows-ul 7 isi spune cuvantul la functionarea corecta, fiind cred ca cel mai bun sistem de operarea de pana acum al celor de la Microsoft.

Acum, vreau nu vreau, trebuie sa bag si niste mici grafice si teste. Nu de alta dar daca cereti parerea domnului de langa voi, sa se convinga chiar si el.

Nota Windows-ului 7 este de 4.6, una care ne garanteaza ca avem de-a face cu o configuratie destul de puternica. Ar fi fost chiar mai mare daca Wind0ws-ul lua in considerare si placa video Nvidia 310M.

Din pacate, cu varianta trial a lui 3DMark06 pe care o am, nu am reusit sa testez sistemul si cu placa video Nvidia. Numai cu cea Intel. Acesta a obtinut un scor de 3195 3DMarks.

Informatiile culese de aplicatia CPU-Z.

Informatiile despre placile grafice.

Dupa cum vedeti din screen-ul de mai sus, la rularea videoclipurilor full HD, procesorul nu este utilizat aproape deloc. Toata treaba trece pe umerii placii grafice Nvidia prin tehnologia Optimus. Amintesc si de tehnologia Intel Turbo Boost care poate creste performantele procesorului de la 2.53 Ghz la 2.80 Ghz atunci cand este nevoie.

La configuratie ii mai lipseste doar un port USB 3.0. Cine stie, poate la urmatoarea generatie. Insa, pentru transferul datelor in retea avem la dispozitie cele mai puternice tehnologii, cea Wireless de tip N si cea Ethernet de 1 Gbps.

Vreau sa precizez faptul ca, in timpul celor doua saptamani de utilizare, a fost un echipament care a raspuns excelent la toate solicitarile mele digitale. Recunosc ca nu sunt un gamer inrait, vreun programator sau vreun grafician si ca nu i-am dus capacitatile hardware la maxim. Dar, la configuratia asta, cred ca poate face fata si unor sarcini complicate de genul celor enumerate inainte, macar la un nivel mediu. Pana la urma, nu este un workstation.

Ecranul:

Ecranul afiseaza culori naturale, imagini clare, face si este ceea ce ar trebui sa fie si sa faca. Dimensiuni si rezolutie standard pe care putem vizualiza excelent ceea ce avem nevoie. Finisajul lucios poate fi deranjant totusi in lumina puternica.

Sistemul Audio:

Am remarcat si micutele speakere, destul de galagioase la nevoie, care ne pot oferi un sunet clar, la o calitate acceptabila pentru un portabil. Le dau o idee celor de la Samsung: ar fi ideal un sistem 2.1 in aceleasi nuante. Nu?

Tastatura:

Tastatura de tip chiclet este de calitate, tastele ei fiind excelent spatiate pentru asigurarea unei redactari rapide si cursive, chiar prin metoda oarba.

Touchpadul:

Poate singurul element constructiv care nu mi-a intrat in gratii. Nu i-au placut atingerile mele, nu am fost destul de grijuliu poate. Glumesc… Raspunde bine la atingerile tactile, problema lui fiind incorporarea celor doua butonase in suprafata utila. Si, de aici pana la erori de pozitionare ale cursorului nu mai este decat un pas…  Afirm inca o data, nu-mi plac butoanele incorporate in touchpad… Si, ca sa le mai dau inca o idee, tot gratis, oare nu ar trebui si niste mousi asortati de la Samsung pentru aceasta serie?

Autonomia:

La ritmul meu de lucru, cu wireless-ul activ, luminozitatea ecranului aproape de maxim si un mouse cu Unifying atasat, am avut parte de o autonomie de aproape 3 ore si 15 minute. Nu este perfecta autonomia, stiu, dar nici de lepadat.

Concluzii

Pro

– Aspectul, design-ul

– Configuratia puternica

– Ecranul de calitate

– Are unitate optica incorporata

Contra

– Pretul

– Touchpad-ul pentru ca are cele doua butoane incorporate

Creatura de Fildes sau White Beauty este un portabil care mi-a placut si pe care, daca as putea, cu siguranta l-as face cadou sotiei mele. I-ar placea in primul rand cum arata si, in al doilea rand, ar functiona mult mai bine decat computadorul cu care a dotat-o firma. Un echipament cu un aspect unic si cu performante de top, un echipament pe care ati putea lucra eficient si cu placere, cu zambetul pe buze.

La aceasta configuratie are un pret de aproximativ 4399 Lei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: